
SPECTACOL CARITBAIL: DR3AMZ - ACCEPTĂ PROVOCAREA!
Marţi, 29 noiembrie 2011, peste 300 de braşoveni au participat la evenimentul caritabil „DR3AMZ – ACCEPTĂ PROVOCAREA!", organizat de către Asociaţia de Servicii Sociale Scut, Asociaţia Clubul Sportiv Atlantis şi Asociaţia Internaţional Award for Young People, în parteneriat cu Centrul Cultural Reduta.
Participanţii au urmărit un spectacol divers, cu demonstraţii de aikido, muzică, balet, kendo şi dans, pe parcursul cărora au fost introduse tombole cu 45 de premii. Spectacolul a fost urmat de concursuri de cultură generală, popice, dartz, ping-pong, ştafetă, tir cu arcul, câştigătorii primelor trei locuri din fiecare secţiune fiind premiaţi.Organizatorii doresc să multumeasca tuturor celor care au participat, întrucât banii strânşi din vânzarea biletelor, sposorizări, precum şi din donaţiile la faţa locului vor fi direcţionaţi către 10 tinerii cu dizabilităţi din Hărman, participanţi la programul International Award for Young People.
International Award for Young People reprezintă un program atractiv de dezvoltare personală, disponibil tuturor persoanelor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 25 de ani, care urmăreşte să înzestreze tinerii cu abilităţi de viaţă pentru a produce o schimbare benefică pentru ei înşişi, pentru comunităţile de care aparţin şi pentru lume. Pentru a câştiga Award-ul, tinerii parcurg trei nivele (bronz, argint şi aur) şi patru secţiuni ale programului: voluntariat, abilităţi personale, activităţi fizice, aventură şi numai pentru nivelul de aur, proiectul rezidenţial.Începând din anul 2010, tinerii din Hărman s-au alăturat programului International Award for Young People, finalizând nivelul de bronz prin activităţi ca: înot, cursuri de masaj, confecţionare obiecte artizanat, excursii. În noiembrie 2010, ei au fost premiaţi în cadrul unei ceremonii oficiale, alături de alţi 26 de tineri finalizatori, din comunitate şi din sistemul de ocrotire de stat. Astfel, au trecut la etapa următoare, de argint.
Întregul eveniment „DR3AMZ – ACCEPTĂ PROVOCAREA!" a urmărit strângerea de fonduri pentru a continua susţinerea acestor tineri în cadrul programului Award şi nu ar fi fost posibil fără:
