
Angajamentul Kronospan referitor la responsabilitatea socială a companiei îşi are rădăcinile în valorile care definesc comunitatea noastră : umanitate, respect, integritate şi excelenţă. Responsabilitatea socială este una dintre valorile majore promovate de Kronospan. Kronospan aspiră să fie un lider prin puterea exemplului.

În general, proiectele de responsabilitate socială ale Kronospan, sunt orientate către educaţia şi susţinerea tinerilor şi protecţia mediului. Beneficiarii proiectelor sunt instituţii educaţionale, biserici, spitale şi diferite organizaţii non-guvernamentale.
Pentru că împreună putem realiza mai mult decât putem singuri, în martie 2009, Kronospan România şi Asociaţia Diaconia Ajutor Internațional au pus bazele unui parteneriat de lungă durată. Parteneriatul a vizat în primul rând susţinere din partea Kronospan pentru lucrările de mansardare a clădirii şi de renovare a sălilor de clasă şi a băilor Centrului Educațional Diaconia, unde zilnic sunt asistați 70 de copii. Kronospan Romania a sponsorizat asociația cu produse ca: plăci OSB, parchet laminat şi lambriu, în valoare totală de 8.000 de euro.
Un alt proiect important inițiat de Asociația Diaconia Ajutor Internațional și susținut de Kronospan România este renovarea și construcția de locuințe pentru familii defavorizate. În cadrul acestui proiect au fost ajutate un număr de 33 de familii defavorizate cu materiale pentru renovări și construcții de locuințe. De asemenea, Kronospan România i-a ajutat pe Moș Craciun și pe Iepuraș să aducă, în repetate rânduri, un zâmbet pe fața copiilor defavorizați din cadrul Centrului Educațional, prin numeroasele daruri oferite.